Biografie Povestiri
Teatru Evenimente
Romane Contact

Statuia libertatii


PERSONAJELE: (2F, 14B)

• Hebdomadar- examinator dispecer-sef saptamânal
• Fa- o femeie ascultatoare
• Statuia Libertatii
• Lautarul-Sef
• Peruanul
• Dispecer 1
• Dispecer 2
• Dispecer 3
• Dispecer 4
• Lustragiul
• Un lautar
• Alt lautar
• Celalalt
• Omul cu cavalul
• Omul cu cimpoiul
• Tambalagiul
• mai multi rapsozi si lautari

Mai jos aveti prezentat un fragment din textul piesei. Pentru a obtine textul integral, vizitati pagina de contact a acestui site:

Înauntru, Hebdomadar, un barbat de o statura impresionanta, între doua vârste, se misca greoi, gâfâind. E îmbracat într-un vesmânt greu, de plumb aurit, sugerând o balanta. Este semnul distinctiv al functiei pe care o detine. O femeie îi urmareste miscarile, respectuoasa.

HEBDOMADAR (fara sa o priveasca) - Cred c-am racit. E sigur cu vremea asta. (Cu panica.) Simt cum ma furnica ceafa. (Poruncitor.) Ai înteles ca ma furnica?

FA (cu sfiiciune) - Si ieri tot asa spuneai... Linisteste-te... Trebuie sa te concentrezi... Într-o ora, maximum, începe.

HEBDOMADAR - Cred ca voi paraliza curând. Ma doare spatele îngrozitor.

FA - Muncesti cam mult.

HEBDOMADAR - N-am ce face! Fara mine lumea stagneaza, vireaza primejdios spre înapoi. N-am ce face!

FA - N-ai ce face, asa-i. Dar pisica nu trebuie s-o dai.

HEBDOMADAR - Ti-am spus de sute de ori pe zi sa ma menajezi. Am raspundere, functie, nu-i asa?! Iar tu, nimic! Existi în continuare cu dorintele, aiurelile, pisicile, javrele tale. Hât în dreapta, hât în stânga. Ma costa.

FA - Asa-i, iarta-ma.

HEBDOMADAR - N-ai coloana vertebrala, n-ai raspundere. Umpli casa cu potai si jivine rahitice, le vindeci, chipurile, si pâna la urma... cine actioneaza? Cine cheama hingherii?... Cine se zbate?... Cine, hai?!

FA - Macar pisica puteai sa mi-o lasi!

HEBDOMADAR - Nu stii ce-nseamna sa-ti îndeplinesti datoria. Datoria, am zis. Nu menirea. Meritam, poate, mai mult de la viata, dar daca am aceasta functie, sacrific restul pentru ea. Nu-mi trebuie alte lighioane lânga mine, sa le dau apa, mâncare, aia, ailalta, le doare, le furnica, le gâdila, le manânca. Dezastru! Abia pot sa ma suport pe mine, dar pe altii. Daca-as putea sa ma sublimez în functia mea, as face-o, sa stii. Nu mi-ar pasa. Tu mi-ai fost utila pâna nu te-a apucat mania asta cu javrele! Te ramolesti, femeie.

FA - De fapt, mi-am dorit o fetita.

HEBDOMADAR (se uita la ea amenintator si decide ostentativ ca nu a auzit-o) - Am acceptat functia de examinator dispecer.

FA (îl întrerupe, slugarnic) - Sef!

HEBDOMADAR (continua imperturbabil) - Examinator dispecer-sef pentru lume, pentru principii, nu pentru mine. Nu. Menirea mea, dac-a fost, s-a pierdut pe trepte ierarhice. M-am sacrificat pentru lumea asta grea, care mi-a sarit în cârca si vrea sa ma zdrobeasca.

FA - Prea te daruiesti!

HEBDOMADAR (arata spre propriile haine) - Acesta-i "eul" meu (o parte a balantei), aceasta-i lumea. În echilibru instabil. (Sta cu un umar mai sus.) Trebuie luat dintr-un loc si pus în celalalt. De unde? De unde femeie, te întreb.

FA - Asta mi-ai mai spus-o!

HEBDOMADAR - Si-o s-o mai spun pâna întelegi. (Profesoral.) Iei de la lume ca-i mai mare si pui la tine, ca esti mai mic! Iata echilibrul. Riscul. Primejdia! Oh! Sacrificiu pe degeaba, ce naiba, doar nu-s un sfânt! Ah! Mi-a amortit piciorul!

FA - Daca simti ca nu mai poti, mai bine te retragi, îi lasi în plata Domnului sau poate vine unul mai tânar care...

HEBDOMADAR (neluând-o în seama) - Când nu mai pot, EU trebuie sa continuu. În asta consta taria mea. Sunt unic. Fara mine lumea nu mai poate merge. Când obosesc, nu ma opresc. Fac. Nu gândesc. Am raspundere. Ia uita-te pe fereastra: câti sunt?

FA (priveste afara) - Sunt vreo treizeci..., ce crezi...

HEBDOMADAR - Va fi plin. Toata strada plina, ca de obicei. Ah! Duminicile mele care ma termina pentru sapte zile! (Se deplaseaza cu greu, un pic, spre fereastra.) Pentru ce sunt eu aici? Ai! (Încremeneste.) Ssst!

FA (speriata) - Ce s-a-ntâmplat?

HEBDOMADAR - Am arsuri! La fiecare înghititura. Ce-o fi asta? (Cu demnitate.) Saraca si strâmba ar fi lumea daca nu m-as stradui eu. Bucuria deplina, viata luata sub aspectul ei amabil, confortabil, îmi sunt departe, departe. Chin. Chin sublim ma costa profesia asta. (Imita pe cineva.) "O zi pe saptamâna, doar duminica." Auzi! Dar restul zilelor? Sase ma tin drept în cotidianul vietii, cu moralul sus; oricarei izbucniri îi pun surdina, îmi tin sufletul si inima-n gât, ca-ntr-a saptea sa-mi ridic pe picioroange ideile, sentimentele, judecatile. Sa le pot flutura. Port-drapel al miracolului repartitiei continue!

FA (cu o admiratie de rutina) - Ce admirabile cuvinte opui catastrofei economice! Ce vorbe adânci, foarte... foarte... adânci, ce mai!

HEBDOMADAR - Bate moneda! Bate moneda! Însusesteti-le!

FA (cu acelasi ton) - Desigur, dar, ia spune-mi, unde-i pisica?

HEBDOMADAR - Ma furnica ceafa! Stai, n-auzi, iar ma furnica, ce-o fi? Oare mai pot?

FA - Nu te obliga nimeni, ies sa le spun...

HEBDOMADAR - Ce sa le spui? Ce sa iesi? Cui sa-i spui? Ei au încredere, stiu ca sunt aici. M-au cautat si-am fost aici întotdeauna, în orice conditii. Examinator dispecer principal.

FA - Sef.

HEBDOMADAR - Ba nu! Principal-sef!

FA - Daca nu mai poti, daca te furnica, daca racesti, paralizezi, ai arsuri si greutati... atunci...

HEBDOMADAR - Fara daca! Nu-ti permit sa judeci duminica ce fac si ce spun. Primesti si atât. Auzi..., unul mai tânar... Câti sunt?

FA (se uita pe geam, numara neinteligibil si conchide) - Buluc!

HEBDOMADAR - Anunta-i ca începem. Sa intre pe rând.

Se aseaza pe unicul taburet solid din odaie. Sunetul metalic al vesmântului se aude la fiecare miscare. Scoate un diapazon, îl loveste de haine, iar la sunetul lui, Fa deschide usile. Apare primul barbat cu ghete de lac scârtâitoare. Are în mâna un caval. Din nou sunet de diapazon, iar solistul începe o melodie sfâsietoare. Dupa câteva masuri e oprit de catre Hebdomadar.

HEBDOMADAR - Te stiu, baiete! La Tartasesti.

OMUL CU CAVALUL - Astazi as...

HEBDOMADAR (sunet de diapazon) - Urmatorul!

Omul cu cavalul îsi înghite cuvintele, apoi supus si scârtâind din încaltaminte îi întinde lui Fa un plic si primeste un tichet. Iese. Concomitent intra urmatorul, cu un cimpoi umflat. La usa, altii privesc înauntru.

HEBDOMADAR - S-aud.

Omul cu cimpoiul începe sa cânte o melodie saltareata. Sunetul ascutit de început o face pe Fa sa se zgribuleasca. Examinatorul asculta câteva momente si-i face semn sa se opreasca. Brusc, ramâne numai tiuitul aerului care dezumfla instrumentul.

HEBDOMADAR (enervat) - Opreste-l! Termina.

OMUL CU CIMPOIUL - V-as propune si un mars militar scotian.

HEBDOMADAR (sufocat) - Scotian! Unde te crezi! Tu te bazezi pe autohton si traditie. Atât. Asta ai fost, asta esti. La Pucheni!

OMUL CU CIMPOIUL (opreste sunetul) - Cânt si la titera si la vioara.

HEBDOMADAR - Poti cânta la ce-oi vrea, crezi ca daca te-ai extins poti parasi sertarul în care te afli, identificat, catalogat, caracterizat?! Unde-am ajunge daca fiecare s-ar apuca sa faca surprize. De Pucheni esti, la Pucheni te duci. Ce mai vrei! Ai o viata asigurata datorita mie, nu-mi face greutati, ca ramâi pe drumuri.



DESCRIERE

Piesa Statuia Libertatii este prima piesa din volumul cu acelasi nume, urmata de Grenada si Muri Marchiza. Este, în acelasi timp, cea mai recenta piesa montata pe scena din dramaturgia Olgai Delia Mateescu, cu premiera la începutul anului 2008 la Teatrul Masca, în regia lui Razvan Alexandru Diaconu si într-o abordare tip musical; spectacolul se joaca în continuare cu succes la acelasi teatru, cu Eugen Cristea si Cristina Deleanu în roluruile principale.

Piesa este o încântatoare comedie, o poveste si o aventura a Statuii Libertatii în miniatura, sora cea mica si mult prea animata a marii Statui, care ajunge pe post de exponat în sediul viitorului muzeu condus de Hebdomadar. Înainte de a deveni muzeu însa, cladirea în care Hebdomadar îsi desfasoara activitatea, însotit de nevasta sa ascultatoare Fa, serveste ca sediul de repartitii pentru lautari, fapt care da ocazia desfasurarii unor scene de un haz nebun, cele ale auditiilor lautarilor. Lumea închipuita aici de scriitoare este o adevarata alegorie, complet inedita si ,,colorata” în nuante puternice, a sistemului si functionarilor publici, un comic de cea mai buna calitate reiesind din diverse caricaturizari si situatii imprevizibile care sunt prezente pe parcursul piesei, de la un capat la celalalt; în acest sens, extrem de interesante si de ofertante scenic sunt pâna si didascaliile care tin de caracterizarea fiecarui personaj, de la statura pâna la costum: ,,Hebdomadar e îmbracat într-un vesmânt greu, de plumb aurit, sugerând o balanta. Este semnul distinctiv al functiei pe care o detine”. De altfel, fiecare dintre personaje este încarcat de pitoresc sau de umor, începând cu Hebdomadar si Fa, Lautarul-sef, cei care cauta loc de munca, si anume Omul Cu Cavalul, Omul Cu Cimpoiul, Tambalagiul, apoi grupul de Dispeceri, Peruanul, Lustragiul, si terminând cu Statuia Libertatii, întruchiparea perfecta a farmecului feminin, dulce, elegant si plin de capricii.

Înlantuirea de evenimente are un ritm alert, cu replici savuroase, de la momentul aparitiei Statuii întreg ansamblul fiind dat peste cap si încercând o hilara si nepotrivita ,,demonstratie de forte” pentru a capta atentia ineditului exponat. Momentele de respiro exista însa, în tandretea si duiosia scenelor dintre Fa si Peruan, apoi dintre Fa si Statuie, Fa reprezentând un fel de contrapunct atât la lumea lui Hebdomadar, cât si la tipul de feminitate al micii Statui. Finalul piesei este unul de-a dreptul apoteotic, de dimensiuni si efecte impresionante, care pronunta triumful nobletii si frumusetii, imposibil de stavilit în orice conditii si în orice lume, chiar si într-una de ,,functionari” si ,,lautari” : ,,Escort me to my pedestal, s’il vous plait!... Hei, oameni buni, unde-mi este piedestalul?”.

inapoi la volumul Statuia libertatii