|
Înauntru, Hebdomadar,
un barbat de o statura impresionanta,
între doua vârste, se misca greoi, gâfâind. E
îmbracat într-un vesmânt greu, de plumb aurit, sugerând o balanta.
Este semnul distinctiv al functiei pe care o detine. O femeie
îi urmareste miscarile, respectuoasa.
HEBDOMADAR
(fara sa o priveasca) - Cred c-am racit. E sigur cu vremea
asta. (Cu panica.) Simt cum ma furnica ceafa. (Poruncitor.)
Ai înteles ca ma furnica?
FA (cu
sfiiciune) - Si ieri tot asa spuneai... Linisteste-te... Trebuie
sa te concentrezi... Într-o ora, maximum, începe.
HEBDOMADAR
- Cred ca voi paraliza curând. Ma doare spatele îngrozitor.
FA - Muncesti
cam mult.
HEBDOMADAR
- N-am ce face! Fara mine lumea stagneaza, vireaza primejdios spre
înapoi. N-am ce face!
FA - N-ai
ce face, asa-i. Dar pisica nu trebuie s-o dai.
HEBDOMADAR
- Ti-am spus de sute de ori pe zi sa ma menajezi. Am raspundere,
functie, nu-i asa?! Iar tu, nimic! Existi în continuare cu dorintele,
aiurelile, pisicile, javrele tale. Hât în dreapta, hât în stânga.
Ma costa.
FA - Asa-i,
iarta-ma.
HEBDOMADAR
- N-ai coloana vertebrala, n-ai raspundere. Umpli casa cu potai
si jivine rahitice, le vindeci, chipurile, si pâna la urma... cine
actioneaza? Cine cheama hingherii?... Cine se zbate?... Cine, hai?!
FA - Macar
pisica puteai sa mi-o lasi!
HEBDOMADAR
- Nu stii ce-nseamna sa-ti îndeplinesti datoria. Datoria, am zis.
Nu menirea. Meritam, poate, mai mult de la viata, dar daca am aceasta
functie, sacrific restul pentru ea. Nu-mi trebuie alte lighioane lânga
mine, sa le dau apa, mâncare, aia, ailalta, le doare, le furnica,
le gâdila, le manânca. Dezastru! Abia pot sa ma suport pe mine,
dar pe altii. Daca-as putea sa ma sublimez în functia mea, as
face-o, sa stii. Nu mi-ar pasa. Tu mi-ai fost utila pâna nu te-a
apucat mania asta cu javrele! Te ramolesti, femeie.
FA - De fapt,
mi-am dorit o fetita.
HEBDOMADAR
(se uita la ea amenintator si decide ostentativ ca
nu a auzit-o) - Am acceptat functia de examinator dispecer.
FA (îl
întrerupe, slugarnic) - Sef!
HEBDOMADAR
(continua imperturbabil) - Examinator dispecer-sef pentru lume,
pentru principii, nu pentru mine. Nu. Menirea mea, dac-a fost, s-a pierdut
pe trepte ierarhice. M-am sacrificat pentru lumea asta grea, care mi-a
sarit în cârca si vrea sa ma zdrobeasca.
FA - Prea
te daruiesti!
HEBDOMADAR
(arata spre propriile haine) - Acesta-i "eul" meu
(o parte a balantei), aceasta-i lumea. În echilibru instabil.
(Sta cu un umar mai sus.) Trebuie luat dintr-un loc si pus în
celalalt. De unde? De unde femeie, te întreb.
FA - Asta
mi-ai mai spus-o!
HEBDOMADAR
- Si-o s-o mai spun pâna întelegi. (Profesoral.) Iei de
la lume ca-i mai mare si pui la tine, ca esti mai mic! Iata echilibrul.
Riscul. Primejdia! Oh! Sacrificiu pe degeaba, ce naiba, doar nu-s un
sfânt! Ah! Mi-a amortit piciorul!
FA - Daca
simti ca nu mai poti, mai bine te retragi, îi lasi în plata Domnului
sau poate vine unul mai tânar care...
HEBDOMADAR
(neluând-o în seama) - Când nu mai pot, EU trebuie sa continuu.
În asta consta taria mea. Sunt unic. Fara mine lumea nu mai poate
merge. Când obosesc, nu ma opresc. Fac. Nu gândesc. Am raspundere.
Ia uita-te pe fereastra: câti sunt?
FA (priveste
afara) - Sunt vreo treizeci..., ce crezi...
HEBDOMADAR
- Va fi plin. Toata strada plina, ca de obicei. Ah! Duminicile mele
care ma termina pentru sapte zile! (Se deplaseaza
cu greu, un pic, spre fereastra.) Pentru ce sunt eu aici? Ai!
(Încremeneste.) Ssst!
FA (speriata)
- Ce s-a-ntâmplat?
HEBDOMADAR
- Am arsuri! La fiecare înghititura. Ce-o fi asta? (Cu demnitate.)
Saraca si strâmba ar fi lumea daca nu m-as stradui eu. Bucuria
deplina, viata luata sub aspectul ei amabil, confortabil, îmi sunt
departe, departe. Chin. Chin sublim ma costa profesia asta. (Imita
pe cineva.) "O zi pe saptamâna, doar duminica." Auzi!
Dar restul zilelor? Sase ma tin drept în cotidianul vietii, cu
moralul sus; oricarei izbucniri îi pun surdina, îmi tin sufletul
si inima-n gât, ca-ntr-a saptea sa-mi ridic pe picioroange ideile,
sentimentele, judecatile. Sa le pot flutura. Port-drapel al miracolului
repartitiei continue!
FA (cu
o admiratie de rutina) - Ce admirabile cuvinte opui catastrofei
economice! Ce vorbe adânci, foarte... foarte... adânci, ce mai!
HEBDOMADAR
- Bate moneda! Bate moneda! Însusesteti-le!
FA (cu
acelasi ton) - Desigur, dar, ia spune-mi, unde-i pisica?
HEBDOMADAR
- Ma furnica ceafa! Stai, n-auzi, iar ma furnica, ce-o fi? Oare
mai pot?
FA - Nu te
obliga nimeni, ies sa le spun...
HEBDOMADAR
- Ce sa le spui? Ce sa iesi? Cui sa-i spui? Ei au încredere, stiu
ca sunt aici. M-au cautat si-am fost aici întotdeauna, în orice
conditii. Examinator dispecer principal.
FA - Sef.
HEBDOMADAR
- Ba nu! Principal-sef!
FA - Daca
nu mai poti, daca te furnica, daca racesti, paralizezi, ai arsuri
si greutati... atunci...
HEBDOMADAR
- Fara daca! Nu-ti permit sa judeci duminica ce fac si ce spun.
Primesti si atât. Auzi..., unul mai tânar... Câti sunt?
FA (se
uita pe geam, numara neinteligibil
si conchide) - Buluc!
HEBDOMADAR
- Anunta-i ca începem. Sa intre pe rând.
Se aseaza
pe unicul taburet solid din odaie. Sunetul metalic al vesmântului
se aude la fiecare miscare. Scoate un diapazon,
îl loveste de haine, iar la sunetul lui, Fa deschide usile. Apare
primul barbat cu ghete de lac scârtâitoare. Are
în mâna un caval. Din nou sunet de diapazon, iar solistul
începe o melodie sfâsietoare. Dupa
câteva masuri e oprit de catre Hebdomadar.
HEBDOMADAR
- Te stiu, baiete! La Tartasesti.
OMUL CU CAVALUL
- Astazi as...
HEBDOMADAR
(sunet de diapazon) - Urmatorul!
Omul cu cavalul
îsi înghite cuvintele, apoi supus
si scârtâind din încaltaminte
îi întinde lui Fa un plic si primeste un tichet. Iese. Concomitent
intra urmatorul, cu un cimpoi umflat. La usa, altii privesc
înauntru.
HEBDOMADAR
- S-aud.
Omul cu cimpoiul
începe sa cânte o melodie saltareata. Sunetul ascutit de
început o face pe Fa sa se zgribuleasca. Examinatorul asculta
câteva momente si-i face semn sa
se opreasca. Brusc, ramâne numai
tiuitul aerului care dezumfla instrumentul.
HEBDOMADAR
(enervat) - Opreste-l! Termina.
OMUL CU CIMPOIUL
- V-as propune si un mars militar scotian.
HEBDOMADAR
(sufocat) - Scotian! Unde te crezi! Tu te bazezi pe autohton si
traditie. Atât. Asta ai fost, asta esti. La Pucheni!
OMUL CU CIMPOIUL
(opreste sunetul) - Cânt si la titera si la vioara.
HEBDOMADAR - Poti cânta la ce-oi
vrea, crezi ca daca te-ai extins poti parasi sertarul în care
te afli, identificat, catalogat, caracterizat?! Unde-am ajunge daca
fiecare s-ar apuca sa faca surprize. De Pucheni esti, la Pucheni
te duci. Ce mai vrei! Ai o viata asigurata datorita mie, nu-mi face
greutati, ca ramâi pe drumuri.
|
