|
Un
apartament stilat în care suna telefonul.
Întra o femeie elegant îmbracata
cu pachete. Soneria apartamentului se opreste.
Ea
(mormaie) – Canalele!... Ah! De-as avea o mitraliera!
Telefonul
suna din nou, ea lasa pungile gramada
si pachetele. Se repede sa raspunda.
Ea
– Bine ca suni iarasi! (ia receptorul) – Alo? Multumesc.
Da. Sigur, n-ai gresit, sunt mirata doar ca-ti aduci aminte. Eu…
Da, nu e acasa, dar îti dorim amândoi numai bine. Sarutari.
(asculta). Multumesc, multumesc.
Se
reîntoarce la usa si ia bagajele. Duce pungile
în bucatarie si revine cu un pachet
în mâna.
Ea
– Rosie? Da, rosie! (îl desface
si scoate o fata de masa si servetele verzi) Masa va fi rosie!
Si verde! (priveste set-ul). Mda! Daca e marti e verde!
Da
sa iasa dar suna din nou telefonul. Când sa
ajunga la el începe sa „râda”
si telefonul mobil.
Ea
– (la telefonul fix) Da. Cine? Cum? Nepoata cui? A lui Alexandru?
Valeria, tu esti? (se asaza surprinsa). Cum m-ai gasit?
Da. Da. A, nu-i un copil mic e mobilul, am gasit un sunet minunat pentru
apeluri, scuza-ma o clipa. (ia mobilul din geanta, vorbeste)
Va sun eu peste câteva minute. Scuze. (închide
si reia convorbirea cu Valeria) Da. Nemaipomenit! Într-adevar
astazi! Poftim? În care ziar? Valeria, nu poti spune ca m-ai recunoscut
dupa fotografie au trecut aproape… ba nu, peste treizeci de ani.
Ce spui? Atunci aveam opt ani? Sa stii, ca ai dreptate, era în anul
în care a luat foc bradul! Nu-i adevarat, nu erai tu de vina, era
totul uscat iar artificiile… Pacat de perdeaua aia brodata, a ars
toata. Era la fel cu aceea de la baldachinul patului în care dormeam
noi doua. Da, Valeria, îmi aduc aminte si ce s-a întâmplat în
pat (asculta). Bine. De fapt nu am vrut sa te mai vad din
cauza asta, m-am speriat… Cu mama ta. Ea mi-a spus ca te-ai maritat,
ai doi copii… M-am bucurat. Si eu am un… Ce spui? Cum?! Eu am luat-o
ca pe o joaca… Pai n-am uitat pentru ca putea sa nu ramâna
asa. Cum adica? De ce? Dar tu de ce-mi telefonezi dupa atâta timp?
Cum? Bine… Multumesc. (ramâne cu receptorul
în mâna gândindu-se). Valeria! O fetita cu bucle negre. Si
ochi negri. Daaa (zâmbeste), semana cu Alba ca Zapada. Ce
ciudat! (se uita la ceas). Ce ziar a spus? Na! Am uitat. Am
uitat pentru ca nu este important. Mint. Mint. De fapt, ma intereseaza
(îsi ia laptopul si-l conecteaza). Asa. Numele… cauta!
(da click iar si iar). Misca-te, cauta, cauta. Aha. O fotografie…
de la Olimpiada. Tânara si fericita! (ramâne zâmbind cu
ochii în gol). Ascultam Imnul si… priveam în ochii lui. Ochii
lui! Ah! dragule, dragule, unde esti tocmai astazi. (se reculege).
Gata! La treaba. (se uita la ceas) Doamne! Vreau sa respir
o clipa!
Pune
un CD. Asculta. În ritmul melodiei
începe sa puna lucruri la loc, uneori cânta, apoi danseaza. Aduce
apoi flacoane, sticlute cu lotiuni pe care le pune lânga
laptop. Îsi alege alta tinuta
din dulap si, când e gata sa se schimbe, se aude din nou râsul nestavilit
de prunc, sunetul ales de ea ca sonerie a telefonului mobil.
Îl priveste, asculta si zâmbeste.
Ea
– Stiam eu ca voi raspunde de fiecare data bine dispusa. Iar
astazi e musai sa raspund. Musai sa fiu fericita. (la telefon)
Da? Cine? N-am înteles, scuzati-ma, cine sunteti? Casa-nova? Cum?
Apa nova? A-pa No-va ati spus?! Casa-nova, Strada-nova, Leafa-nova,
Apa-nova cine esti? Adica? (asculta). Mii de scuze, va confundam
cu un prieten (îsi sopteste), prietenul meu Casanova - ,
glumeam, nu ma asteptam. Sigur! (uluita). Multumesc dar...
Cum? De unde stiti? E mentionata cifra în ziar? Mi se pare usor
nepoliticos, nu-i asa?! Asta e. Riscurile notorietatii. Oricum, sunt
foarte placut surprinsa ca mi-ati telefonat (mobilul anunta
primirea unui mesaj, îl citeste în timp ce vorbeste) Foarte
frumos din partea dumneavoastra. E o atentie desigur, nu ma asteptam.
Daca, însa, într-adevar doriti sa-mi faceti o placere de ziua
mea, astupati santul din fata blocului. De o luna e asa, creste
iarba în el, e plin de gunoaie... am reclamat desigur. Poftim? Numarul?
Imediat! (ia o agenda) L-am gasit: 761.95.17. Asta e. Sapte
milioane sase sute... Stati putin, aveti sapte milioane de reclamatii?
Bucurestiul are numai trei milioane de locuitori, asta înseamna ca
toti au reclamat de doua ori... Nu, domnule, sigur ca nu glumesc,
gândeam cu glas tare. A! Apa! Daca nu puteti astupa santul pentru
ca e vorba de alta firma atunci puteti, macar astazi, sa dati
drumul pe tevi, adica sa faceti sa curga apa. Normala. Normala,
adica incolora, inodora si insipida, nu apa maro, neagra, plina
de clor sau... Cum adica s-o filtrez? Apa potabila sigur ca... Bine
dar la dus, la baie? Ce facem? Daca nici asta nu se poate, atunci
remediati canalele prea înalte sau gropile din jurul lor în care
ne rupem masinile. Domnule! Domnule! Stiu ca sunteti doar un biet
om. Si eu sunt o biata femeie care îsi strica masina de ziua ei
în canale care apar ca lacustele în tot orasul. Poftim? (asculta).
Sigur ca vreau un oras civilizat dar… Cum? Sa va spun ceva: sincer,
putin îmi pasa de tsunami , summit, de italieni sau chinezi. Ma
doare-n cot chiar de asteroid atâta timp cât murim cu totii înainte
din cauza Apei-Nova! Ce eu... Na! A închis! Duca-se! Pastele, pastele,
pastele! Gata. Nu vreau sa ma enervez tocmai astazi. Dar nu mai
pot! Car la apa plata pentru câini cât n-am carat de când sunt.
Ca minerala nu bea potaia! Gata. Astazi trebuie sa fiu frumoasa
ca leandrul asta care are flori cu toata apa lor murdara.
Îsi
aduce un tub si-si întinde pe fata o masca verzuie.
|
